Irina Rimes a lansat “Dans”

0
33

Irina Rimes, una dintre cele mai talentate artiste din România, a lansat cea de-a doua piesă de pe noul album, “Cosmos”.

“Dans” este o coproducție Quantum Music și Global Records. Piesa urmează stilul inconfundabil al artistei. Așa cum și-a obișnuit publicul, Irina Rimes își pune sufletul pe hârtie și transmite mesaje puternice prin intemediul muzicii sale, fapt ce îl regăsim și în “Dans”.

“Dans” a fost piesa mea preferata de când a apărut și până acum. Am făcut-o într-o joacă împreună cu Alex Cotoi. Astăzi se împlinește un an de când s-a născut și, ca o coincidență, în momentul în care scriu acest comunicat, compun pentru a doua oară în studioul în care am compus această piesă, acum un an de zile. E specială pentru mine din motive profesional-personale, dar nu neapărat datorită mesajului, ci a valorii pe care o are în contextul frumoasei și fructuoasei prietenii cu producătorul meu de suflet, Alex Cotoi”, a declarat artista.

Irina Rimes ne-a cucerit cu single-ul “Visele”, apoi cu trilogia muzicală “Iubiri Secrete”, cu primul material discografic, “Despre el”, cât și cu cel mai recent album, “Cosmos”.

O voce de neuitat și un artist complet, Irina Rimes scrie versuri, compune și colaborează cu multe dintre vedetele din muzica românească. Hit-urile lansate de INNA, “Cum ar fi”; Raluka, “Ieri Erai”; Antonia, “Dor de tine”; Alina Eremia, “Poartă-mă” sau Andra, „Sunt puternică” poartă semnătura Irinei Rimes.

Anunță un prieten!

NICIUN COMENTARIU

Lasă un răspuns