Patru generații de muzicieni se vor uni într-un program spectaculos cu muzica ce a unit generațiile, joi 12 septembrie, în Piața Mare din Sibiu!
După ce în ultimele 12 luni a încântat sufletele a sute de mii de oameni în diferite orașe ale țării, proiectul ”100 pentru România” revine la Sibiu, orașul în care a început această poveste, sub o denumire diferită, ”România Rocks”, însă cu aceeași emoție.
Florin Grigoras, Dan Bittman, Cristi Minculescu, Adrian Despot, Călin Goia, Dan Teodorescu și Flavius Buzila vor aduce, din nou, în fața publicului sibian cele mai cunoscute și îndrăgite melodii din istoria muzicii românești din trecut și până astăzi într-un tribut unic adus muzicii si culturii românești, melodii care au impactat societatea românească și românii de pretutindeni și au bucurat și inspirat generații întregi și încă o mai fac și astăzi.
“După ce a trecut anul centenarului, ne-am dat seama că proiectul ”100 pentru România” trebuie să continue deorece nu avem nevoie de un prilej deosebit pentru a ne uni în ”cuget și simțiri”, prin muzică. A fi uniti nu inseamna a fi toti la fel, ci a avea un tel comun. Acela de a nu fi doar romani, ci romani mai buni. Români care contribuie, inspira si dau mai departe.. Astfel proiectul ”100 pentru România” a primit o altă denumire – ”România Rocks” – însă a păstrat același concept și aceeași emoție. Pentru că muzica deschide minti si atinge inimi. Pentru că muzica unește acolo unde orice altceva pare să dezbine, revenim la Sibiu, locul de unde a pornit acest proiect, exact în 12 septembrie, ziua în care Piața Mare din Sibiu, ne-a primit cu emoție și dragoste atunci când eram temători de succesul acestui proiect îndrăzneț”, declară Flavius Buzila, managerul proiectului România Rocks
Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și organizat de către Asociația Culturală Hara.